In mai 1969, microscopistul german Antoni van Leeuwenhoeck concluziona ca alunul are multe vase orizontale. El studia tipurile de lemn din cauza unor controverse din cercurile sale privitoare la divinizarea baghetei. Raspunsul ne ofera detalii despre cum era practicata filosofia naturala si cum era raspandita in tarile de jos, in sec al XVII-lea, felul in care controversele erau perpetuate si demonstratiile stiintifice ale burgheziei olandeze. Uneori existau dezbateri publice intre avocati si oponenti, in carti, publicatii, pamflete. Autorul se intreaba daca cunoasterea teoretica si practica poate fi raspandita. El imparte circulatia cunoasterii pe 3 nivele: in primul e raspandit obiectul material, in care intelesul nu e transferat ca entitate abstracta, ci incorporat in obiecte precum: carti, instrumente sau parti de corp omenesti. Al doilea nivel e aproprierea acestor obiecte de actorii istorici, introducerea lor in noi practici, din care rezulta intelesul si sensul. La al 3-lea nivel este acceptarea ca si cunoastere de catre actorii istorici. Pentru a studia nivelul 3, trebuie sa intelegem structurile in care actorii istorici sunt inclusi, marturiile lor, experientele si experimentele, credibilitatea lor si rolul credintei. Cand increderea dispare, ingheata si circulatia cunoasterii. Desi informatia circula in continuare, oamenii nu o mai accepta ca fiind cunoastere. Deci cercul de incredere este esential pentru functionarea si raspandirea cunoasterii. Increderea e provocata cand oamenii se confrunta cu situatii speciale si incredibile.

Originile controversei (Lyon si Paris)

In 1692, Lyon, hotii jefuiesc o vinarie si omoara proprietarii. La investigatie, vecinii au spus politistilor ca exista un psihist, Jaques Aymar, care ii poate ajuta. Apelat de catre politisti, Aymar a venit la locul crimei, si cu bagheta divina le-a indicat, dincolo de oras, pe unde au trecut si ce au atins hotii. Dupa o calatorie prin multe orase, unul dintre ei a fost prins si a marturisit. A incercat sa ii urmareasca si pe altii, dar a ajuns la o mare, unde se presupune ca au luat o barca si au plecat dincolo de aria de jurisdictie. Faptele au fost mentionate in documente legale. S-au facut experimente pentru a testa abilitatile lui Aymar (ingroparea armelor etc), la care Aymar a facut fata cu succes. Fizicienii si teologii locali au venit cu explicatii bazate pe astrologie pentru abilitatile lui, particule subtile sau forte demonice. Au urmat apoi scrisori catre savantii francezi, iar unele dintre ele au fost publicate. Henri Jules de Bourbon (1649-1709), unul dintre cei mai remarcabi nobili, decide sa-l aduca pe Aymar la Paris, nu doar pentru agitatia creata, ci si pentru a face experimente cu Aymar, uneori sub ghidarea procurorului regal si Academia regala de stiinta. A raportat ca Aymar a esuat in a gasi aur sau apa, ceea ce a dus la o mare controversa ce a inceput in 1963 si a ajuns in publicatii  precum Mercure Galant, Journal de Scavans, Mercure Historique et Politique. Unul dintre aparatorii sai, Pierre Laurent de Vallemont a explicat fenomenul intr-un mod natural, in timp ce Pierre le Brun, oponentul principal, a adus o explicatie demonica. Le Bon considera suspect faptul ca uneori bagheta functiona bine, dar de multe ori nu functiona.  Controversa s-a raspandit in Italia, Anglia, Germania si Olanda. In aceasta carte sunt detaliate particularitatile raspandirii acestui caz in Tarile de jos.

Circulatia informatiei si pretinderea de cunoastere au fost mediate de un numar de intelectuali remarcabili care nu erau pasivi, ci incercau sa-si formeze propria opinie, bazata pe informatiile disponibile, pe pozitia lor religioasa si filosofica, iar unii si-au schimbat opinia pe parcurs. Informatia a fost raspandita apoi prin membrii familiei acestora. Scopul savantilor era sa scrie pentru a-i convinge pe altii, abordand controversa in functie de propriile scopuri, de a lupta impotriva superstitiei, de gasirea secretelor naturii sau pentru a proteja onoarea familiei.

Balthasat Bekker: Zdrobind demonii dar aparand divinatia

Vestea ispravilor lui Aymar a ajuns in nordul Olandei, prin varietatea de canale si contacte personale dintre membrii Republicii Scrisorilor (Republic of letters), dar comunicarea nu era evidenta, ci mai mai mult presupusa. In timpul razboiului dintre Olanda, Franta si Anglia, tarile de jos erau izolate si scrisorile nu ajungeau usor. Editorul Pieter Rabus scrie ca erau multe carti straine de revizuit din cauza razboiului. Dar pentru ca multe carti din Franta erau tiparile in Olanda, Tarile de jos erau un loc bun pentru schimburi internationale, mai ales cu Franta. Una dintre cartile franceze cu privire la cazul Aymar, a fost Vallemont “Phisique Occulte”, raspandita datorita abordarii carteziene asupra dinivitatii si pentru ca a fost publicata in multe editii si traduceri. Balthar Beekker (1634-1698), un teolog reformist, tocmai se mutase in Amsterdam si a citit povestea  din editia olandeza a „Phisique occulte”. A scris apoi propria analiza a cazului intr-o carte, „Betoverde Weerelend”, in 2 volume. Cu cativa ani in urma, un alt olandez, Anthonie van Dale, a starnit indignare argumentand ca oracolul pagan nu a influentat demonic profetii, ci era o forma de manipulare a oamenilor de catre preoti.

In cartea sa, Bekker, sustine ca diavolul nu are putere asupra oamenilor, iar multi cititori au perceput asta ca pe o forma voalata de a spune ca diavolul nu exista. Jonathan Israel scrie ca opinia lui Bekker a reprezentat cea mai mare controversa a luminismului timpuriu din Europa, reducand 300 de publicatii pro si contra. Cazul Aymar a fost apoi raspandit si pentru ca Bekker a abordat cazul in best seller-ul sau si l-a folosit in argumentatia sa. Fiind un avid cartesian, a urmat explicatia naturalista a fizicienilor francezi a lui Vellmont si dorea sa elimine toate suspiciunile ca ar fi o cauza demonica. El era interesat de acest caz si pt ca, la fel ca Le bron, filosoful Nicolas Malebranche avea o explicatie demonica a cazului. A luat apoi la cunostinta si despre esecurile lui Aymar si a analizat argumentele pro si contra Aymar, sustinut de unii si blamat de altii ca fiind escroc. Bekker a evidentiat, in favoarea lui Aymar ca multi oameni credibili au darul biogeofizicii, mentionand pe Monsegneur Galet, Bishop de Saint–Jean-de-Maurinne si un mare astronom, Pierre Tonelier, Besson, un judecator tanar din Paris, Tonnelier, care facea experimente in gradina academiei de stiinte din Paris, experimente ce au esuat la inceput dar apoi au avut succes si Bekker insusi avea un prieten cu aceasta capacitate si anume bibliograful si publicistul Cornelis van Beughem, iar numele lui apare intr-o scrisoare ulterioara. El a descoperit accidental cu batul o comoara, dar pentru a nu fi acuzat de vrajitorie a lasat-o unde era. Continuand argumentatia lui Velmont, Bekker considera ca criminalii exhaleaza particule subtile specifice, diferite de cele exhalate inaintea crimei, datoria fricii si pasiunii crimei, si acestea intra in piele si pori, afecteaza sangele si schimba functionarea corpului. Aceste particule intra apoi in corpul psihistului, cauzeaza fermentatie, ii afecteaza nervii. Acestea intra si in bat ceea ce face ca acesta sa se contracte si si sa se roteasca. Chiar daca nu este o cauza demonica, argumentul fraudei nu e complet elimitat. Totusi Bekker considera ca e putin probabila frauda si date fiind conditiile, e posibil sa fie si un alt motiv, nedescoperit inca, pentru care experimentele nu au reusit la Paris.

Pierre Bayle: filosoful sceptic

Francez protestant exilat in Olanda, era unul dintre cei mai faimosi ganditori ai sec al XVII-lea, a auzit de cazul Aymar in diferite stadii si l-a mentionat in „Dictionaire historique et critique”, un dictionar menit sa educe publicul in a eradica erorile cu privire la acceptarea cunoasterii, pentru ca de multe ori ideile sunt copiate intr-un mod ne-critic si apar noi erori pe parcursul raspandirii si aceleasi greseli sunt perpetuate, chiar si in dictionare si enciclopedii. Considera ca Moreri a otravit publicul prin dictionarul sau, generand o serie de erori, care apoi au circulat mai usor decat adevarul si care reprezinta principalul obstacol in raspandirea cunoasterii si a progresului.

Considera ca batul lui Ayman era la fel de miraculous ca sageata lui Abaris (cu care se presupunea ca putea sa zboare), fiind sceptic dar fara sa nege complet capacitatile batului, chiar sugerand ca ar putea fi folosit in vindecare. Textul lui e unul fragmentat, inspirandu-se din note de subsol din diverse stadii ale textelor despre Ayman, putand observa astfel cum a fost construit si corectat in timp. Intr-o scrisoare catre  Vincent Minutoli (Rotterdam 14 Sept), scrie pozitiv despre teoria particulelor a lui  Velmmont si in apararea lui Ayman. Ulterior insa, intr-un articol a negat capacitatile lui Aymon, invocand ratiunea deasupra credulitatii si aducand ca argument experimentul printului de la Paris si il acuza pe Velmont pentru incapatanarea cu care apara inocenta lui Ayman, chiar si dupa dovezile printului de la Paris.

In 1702, a adaugat noutati cu privire la povestea lui Ayman, care nu a mai fost dezbatuta timp de cativa ani dar au aparut noutati in Aprilie 1679, cand ziarul Mercure Historique et Politique scrie ca Ayman i-a gasit pe parintii prietenei sale, cu ajutorul batului, iar Bayle sublineaza ca povestea ar putea fi inventata pentru ca exista mereu cititori de povesti siropoase sentimentale. Dupa mai multe discutii cu prietenii sai de la Republica scrisorilor, a primit o scrisoare de la Paul Bussiere, care l-a facut pe Bayle sa concluzioneze ca Ayman era escroc pentru ca Ayman insusi ar fi recunoscut  de fata cu Bussiere si le Conde, confesiune in urma careia a primit 30 de galbeni sa se intoarca la el in sat. Bayle a sugerat insa ca e posibil ca Ayman sa fi fost amenintat cu acuzatia de vrajitorie  ceea ce implica o condamnare si asta l-a determinat sa recunoasca.

Autorul considera ca Bayle e prea pesimist cu privire la credulitatea oamenilor si ca acestia nu au nevoie de argument pentru a crede un impostor, propria lui credulitate fiind suficienta, chiar si cand un impostor a fost expus. In cazul lui Bayle se observa cum judecata sa este afectata in functie de materialele la care are acces, de la pozitiv moderat la suspicios critic si combatant al sustinatorilor lui Ayman.

Pietter Rabus –  Invatand publicul divinatie

Un prieten de-al lui Bayle, intra in poveste, generand confuzie pentru Bayle. Peter Rabus (1660-1702) era notar si profesor la liceul Erasmian din Rotterdam. Era cunoscut ca dedicat cunoasterii si luptei impotriva ignorantei si dogmatismului. Cea mai importanta scriere a sa e „Boekzaal van Europe”. Spre deosebire de carte, a scris si articole adresate populatiei mai putin educate. Cartea sustine implicarea pedagogica a lui Rabus, posibil si din motive economice pentru ca Rabus devenise popular in societatea olandeza. Rabus a oferit un review extins asupra cartii lui Bekker, Betovert Weereld si l-a adus pe acesta la opiniile lui Bekker. Prin urmare Consiliul Bisericii l-a acuzat de Bekkerianism si de faptul ca nu este impartial. Rabus frecventa cercuri progresiste dar nu se asocia cu adeptii curentelor radicale. Era considerat totusi temperamental si controversat. Dupa cativa ani, consiliul a decis cenzurarea cartii Boekzaal. Rabus a citit despre Ayman in cartea lui Bekker si considera ca acesta cauta cea mai plauzibila explicatie a cazului. Cateva luni mai tarziu, Rabus a revizuit cartea lui Velmont,” Psihique oculte” si considera ca istoria a devenit atat de cunoscuta incat nu mai poata fi supectata ca fiind falsa. Deci cantitatea de informatie era investita cu puterea adevarului. El scria ca un scriitor olandez a avut un prieten cu aceasta capacitate si putea gasi aur si argint cu batul, Rabus cunoscandu-l personal si fenomenul ar trebui atribuit pur si simplu naturii, fara a avea o implicatia demonica sau divina, ramanand de descoperit de ce batul nu are acelasi efect in mainile oricui. Apreciaza opinia lui Vallemont, care considera ca nu batul e important, ci cine il foloseste si nu orice radistezist poate gasi acelasi tip de obiecte, considerand ca fibrele corpului sunt diferite la fiecare persoana si ca porii corpului trebuie sa corespunda ca tip si volum cu vaporii pentru a-i lasa sa patrunda, ca si in cazul cainilor care sunt specializati si ca batul nu este neaparat necesar.

Leeuwenhoek: Bagheta divina si microscopul

2 ani mai tarziu, 16 mai 1696, Rabus inca se intreaba despre proprietatile divine ale batului si l-a rugat pe prietenul sau, faimosul microscopist, Antoni van Leeuwenhoek sa analizele la microscop bagheta si sa gaseasca vreo conexiune cu aurul, reiesind din scrisoare ca Rabus insusi a devenit implicat in divinatie, desi se considera un combatant al superstitiilor. Urmeaza o demonstratie experimentala in fata unei multimi sceptice, iar Cornelius, fiul lui Van Beughem care detinea calitatile radiesteziei, s-a oferit sa realizeze el experimentul. Dupa 25 de demonstratii, toata lumea a fost uimita si convinsa de calitatile sale. A urmat apoi ca fiecare din multime sa incerce, dar batul a ramas rigid. In schimb sotia lui Rabus si-a descoperit aceasta calitate. Rabus a organizat o alta demonstratie, acasa la Leeuwenhoek, impreuna cu alti oameni distinsi, si din nou, Elisabeth a trecut testele. Leewenhoek a descoperit un radiestezist local cu care a experimentat diferite tipuri de bagheta, toate avand acelasi rezultat, dar in cazul baghetei de alun, miscarea era mai puternica. Dorind sa afle ce este special la ea, a descoperit numarul mare de vase/vene orizontale. A mai descoperit si faptul ca nu aurul e cel are e atras de creanga ci creanga se indreapta catre aur. A comparat asta cu experimentele sale in magnetism si a ajuns la concluzia contrara opiniei lui Gilbert, care credea ca trebuie sa existe un magnetism reciproc. A concluzionat ca e un mister de ce nu functioneaza in manile oricui si secretul ar putea fi in corpul utilizatorului. Rabus considera ca divinatia era mai mult decat o inzestrare, era si o tehnica ce implica o cunoastere ce poate fi impartasita si invatata de la experti si prin practica (de ex Elisabeth a invatat cum sa tina bagheta). Totusi, spre deosebire de alti experti din istoria stiintei, corpul radiestezistului ramane indispensabil si in general, nu au studiat aceasta capacitate ciudata a lor.O caracteristica a lor era aceea ca nu se opuneau filosofiei naturale ca Rabus sau miscroscopistul care incerca sa gaseasca proprietatile naturale ale fenomenului. Pe de alta parte, filosofii naturali, pt a-si salva credibilitatea, au inlaturat marturiile radiestezistilor. In schimb a fost analizata conditia fizica a lui Ayman, pielea, porii si mainile. In cartea sa, Vellmont, compara corpul cu un instrument stiintific care trebuie calibrat, cum ar fi barometrul sau termometrul care masoara vapori. Ca si in cazul intretinerii instrumentelor, deplasarea radiestezistului poate intampina dificultati si il poate afecta negativ, fiind apoi nevoie de timp pt a-si regasi echilibrul. Cand microscopistul a vrut sa reia experimentele cu radistezistul local, au constatat ca acesta si-a pierdut capacitatea, deci fenomenul era mai putin constant decat a presupus Rabus. Totusi in cazul lui Elisabeth, fenomenul a ramas constant si au observant ca cu cat era mai mult aur, cu atat creanga se misca mai puternic. Efectul era slab daca aurul era inchis in recipient de portelan. Rabus a sugerat ca portelanul ar putea opri porii.. Creanga era cea mai buna daca era tanara, nici prea proaspata nici prea batrana. Daca o persoana lua din mana ei creanga, aceasta mentinea o parte din calitati, in timp ce daca aceeasi persoana lua alta creanga, cea noua nu functiona.

Controversa colegilor

In mai, 1696, Rabus si sotia sa calatoreau din nordul Olandei, inapoi in Rotterdam, unde l-au intalnit pe Pierre van  der Slaart, in Amsterdam. Acesta a insistat ca acestia sa viziteze niste cunostinte in drumul lor spre Rotterdam care doreau sa o testeze pe Elisabeth.  Fara a-l informa pe Rabus, Pierre a facut un pariu cu Lambert ten Kate. Elisabeth a gasit aurul, dar ten Kate nu a vrut sa plateasca pariul, sustinand ca Elisabeth nu a fost destul de precisa. Rabus considera ca au fost prejudiciati iar Ten Kate a raspandit zvonuri ca a vazut-o pe sotia lui Rabus esuand. Rabus credea ca acestia doresc o disputa pt ca a scris critic la adresa lor. Colegiantii formau o miscare religioasa radicala ce se opunea teologiei protestante si autoritatii. Rabus, un reformist moderat, considera ca interesele religioase jucau un rol major in controversa privind demonstratia sotiei sale. Traditia de vorbire libera de care se foloseau colegiantii avea propriul dogmatism si neacceptand nici o autoritate, acestia nici nu puteau fi instruiti sa-si schimbe parerea, pentru ca nu vroiau sa creada in creanga divinatorie, dupa cum Rabus ii citeaza si considera ca acestia incercau sa ascunda adevarurile neconvenabile.

Ten Kate era comerciant si lingvist si a publicat lucrari de fonetica. Era fascinat de Newton si in 1710 a descoperit gradarea vocalei si a devenit parintele fondator al istoriei comparative lingvistice. Rabus a vorbit critic despre societatea din care acesta facea parte. In timpul controversei. Rabus a fost provocat sa aduca baze teoretice, argumentand imposibilitatea divinatiei. Episodul ilustreaza lipsa de incredere si scepticismul excesiv ce interfereaza cu raspandirea cunoasterii, in special cand e vorba de o viziune noua sau non ortodoxa. Au continuat insa demonstratiile si in casa fizicianului Anthoine van Dale, uneori cu succes, alteori nereusind din cauza conditiilor nefavorabile, fiind acuzati de esec sau ca i-ar fi indicat sotiei sale locul in care e ascuns. Rabus, la randul sau banuia ca a fost sabotat si cineva a mutat aurul.El scria despre Ayman ca a obtinut rezultate bune in prezenta unor oameni care il sustineau in cautarile sale si a esuat intr-un mediu sceptic. In plus, corpul radistezistului sub stres nu mai da indicatii precise. In iunie, 1687 au fost facute experimente in casa comerciantului Pieter Coolart in Haarlem, in prezenta lui Van Dale. Coolart initial era sceptic dar nu a putut nega faptul ca creanga functioneaza pentru ca toate exerimentele au fost reusite. Temandu-se insa pentru reputatia sa, l-a rugat pe Van Beughem sa tina secret.

In ciuda experimentelor reusite si a participantilor credibili, increderea nu a fost niciodata redobandita, fiind in continuare ridiculizati si aparand constant zvonuri ca Elisabeth si-a pierdut capacitatile.

Ramane o problema centrala fluidul subtil misterios ce circula intre aur, creanga si corpul radistezistului. In acest capitol autorul s-a axat pe al 3-lea nivel de cunoastere: cum si de ce actorii istorici accepta sau resping presupusa cunoastere cu care sunt confruntati? Cum au devenit convinsi? Putem intelege motivele lor? Multe concepte fundamentale s-au bazat pe incredere, dar increderea era esentiala pentru raspandirea cunoasterii. In cazul crengii, un nivel minim de incredere era necesar pentru ca experimentul sa functioneze. Controversele sunt momentan bune pentru circularea cunoasterii, dar pot fi si in detrimentul ei. In acel moment, toate informatiile se multiplica si toate aspectele sunt publicate intens. Controversele insa pot slabi si mai mult un cerc fragil de incredere si sa dea nastere la suspiciuni si scepticism. Episodul reflecta si o problema importanta de la sfarsitul sec al XVII-lea: rolul religiei in societate, demarcatia adesea contestata, dintre natural, preternatural si supernatural si intelesul si credibilitatea fenomenului minunii.

8 COMENTARII

  1. Mi-a placut mult articolul,,,(sic!),,,asa bine n-am mai ras de mult!!!!!,,,si in a-i amuza pe altii rezida un talent abscons si de necontestat…. la mai multe asemenea…..si din ce in ce mai bune caci avem nevoie sa radem,sa ne bucuram de viata ,,si aceasta fiind o metoda yoga nu? binecunoscuta yoga rasului…. succes!!!!!

    • Ma bucur ca studiul despre modul in care parapsihologia a contribuit la dezvoltarea stiintei v-a provocat ras. Oamenii au reactii diverse fata de un subiect atat de complex: uimire, fascinatie, ras extatic sau frustrare ca nu inteleg intru totul. Sunt sigura insa ca e minunat ceea ce intelegem si cu atat mai mult ceea ce nu intelegem.

      • Modul de prezentare al articolului este hilar si nicidecum istoria faptica in care parapsihologia ar fi contribuit la dezvoltarea stiintei,,,atentie cum intelegeti informatia si cum o prezentati unui posibil public care are bunavointa si curiozitatea de a citi articolele de pe blog,,si care poate fi si inteligent,,,,,puteti face un deserviciu unui proiect ce se vrea deschizator de drumuri spirituale ,,,sincer,nu am nimic cu vreun autor,nu va cunosc ,dar cele 2 articole pe care le-am citit primele/nu stiu cum s-a facut /starnesc ori rasul ,ori revolta ca se poate prezenta in acest fel un articol!in speranta ca veti intelege exact ce am vrut sa spun….

        • Va multumim pentru feedbackul dvs constant si pentru activitatea pe care o aveti pe site si va invit, cu drag, sa vizitati si celelalte sectiuni ale siteului pentru a va bucura de diversitatea pe care o oferim.

        • Acesta este un caz pe care l-am studiat in cadrul unui masterat de Istoria Religiilor. Ma indoiesc ca profesorii universitari care l-au ales, au inteles informatia eronat si ca dumneavoastra, chiar ca public care se considera inteligent, sunteti in masura sa contestati alegerile unor oameni mult mai bine pregatiti. Sigur ca nu este spatiu si timp pentru o istorie detaliata a modului in care religia a influentat stiinta, acesta este doar un exemplu.Mai exact este prezentat de Koen Vermeir, profesor asociat de cercetare, istoric și filosof, care a contribuit la o gamă largă de domenii. Interesele sale principale sunt în istoria imaginației moderne timpurii și în interacțiunea dintre religie și tehnologie. În plus, lucrează pe teme istoriografice și metodologice și in politica științei. După studii în fizica teoretică, filosofie și istoria științei, în Leuven, Utrecht și Cambridge, a deținut funcții de cercetare la Fondul de Cercetare Științifică-Flandra, Institutul Max-Planck pentru Istoria Științei, Universitatea Harvard și Radcliffe de la Harvard Institutul de Studii Avansate. D-nul Vermeir vizitează colegii de la Universitatea Cambridge și Universitatea Cornell și e profesor universitar la Zürich. Este fondator și responsabil pentru unitatea de cercetare „Histoire culturelle et interdisciplinaire des techniques (SPHERE)”,co-responsabil pentru unitatea de cercetare Recherches interdisciplinaires en histoire et philosophe des sciences (SPHERE) si fost director fondator al LIPSS, o platformă de studii științifice la Universitatea din Leuven (Belgia). În prezent, este membru al consiliului de redacție al revistelor pentru studiile moderne timpurii și artefacte si a scris o serie de cărți in domeniul studii în istorie și filosofie a științei. Consider ca acest caz e prezentat obiectiv si tocmai ca nu i-am dat o interpretare personala. In nici un caz intentia mea nu e sa in duc pe cineva in eroare si consider ca acest proiect este pt oameni care gandesc, iar cunoasterea unor cazuri relevante in istorie nu duce niciodata la eroare, dimpotriva, a-i priva pe oameni de informatii(din teama ca ar intelege gresit) este o eroare.

  2. vad ca mi s-a sters comentariul raspuns la replica de mai sus,,,,,nu-i nimic! ne vom intalni si vom vorbi mai pe indelete la curs…..

    • Pe acest site, desi feedback-ul spontan este incurajat si apreciat, rautatea consecventa si deliberata nu este tolerata! Am inteles inca de la inceput punctul dvs de vedere, chiar daca nu era 100% placut sau convenabil, asa ca initial am decis sa va publicam comentariile. Totusi, modul obsesiv-compulsiv in care insistati mai mult pe defectele altora si mai putin pe substanta articolului in sine, ne-a convins ca aveti nevoie de o filtrare a mesajelor pentru a pastra tinuta eleganta a acestui site si facem aceasta in primul rand de dragul cititorilor.

Lasă un răspuns