Multi dintre noi ne gandim ca nu avem un ritual de dimineata sau ca nu avem timp pentru unul, dar te asigur ca avem unul!

De fapt, ritualul tau de dimineata este asa de intiparit ca nici nu realizezi ca este acolo. In fiecare zi, multi dintre noi ne trezim si zicem „Nu am dormit bine” sau „Nu am timp suficient”. Sau ambele. Lyanne Twist, autoarea cartii „Soul of Money” spune ca aceste ganduri ne seteaza mintea intr-un mod saracacios care ne va ghida intreaga zi. Noi dam startul in felul asta imediat ce ne-am trezit.

Pentru mine, dar si pentru ceilalti, primul gand pe care il am imediat ce m-am trezit este „Nu am dormit suficient”. Urmatorul gand este „Nu am suficient timp”. Chiar daca e adevarat sau nu, acel gand ca nimic nu e suficient apare automat inainte de a putea sa il analizezi sau sa il pui la indoiala. Ne petrecem mare parte din ore si zile auzind, explicand, discutand si ingrijorandu-ne de faptul ca nu avem suficent. Inainte de a ne ridica din pat, inainte ca talpile sa atinga podeaua, suntem deja nepotriviti, in urma, deja pierdem, deja ne lipseste ceva… Ceea ce incepe ca o simpla expresie a unei vieti grabite sau a unui eveniment neasteptat din viata, creste si obtine o semnificatie mult mai importanta pentru o viata neimplinita.

Tu faci acest „ritual” in fiecare dimineata fara sa realizezi? 

Ia in considerare

Cand creierul este concentrat pe ideea de insuficient, te obisnuiesti sa simti in continuu ca ceva nu este destul si cauti dovezi ca ai nevoie de mai mult. Daca te concentrezi pe ceea ce vrei sa schimbi in viata, automat respingi ceea ce deja ai.

Acest mod de a gandi duce numai la din ce in ce mai multe ganduri de acelasi tip. Toate acestea te vor face sa te simti ca ai numai probleme, ca nimic nu merge pentru tine si ca doar ceilalti poti sa obtina ceea ce vor, dar tu nu poti sau nu ai voie. Iar daca iei in considerare cele aproximativ 60.000 de ganduri pe care le avem zilnic… asta inseamna multa negativitate!

Concentraza-te pe recunostinta

Cum ar fi daca, te trezesti intr-o dimineata, iar primul gand care iti trece prin minte este „Sunt recunoscator ca sunt aici si acum” sau „Ce pot sa creez azi?” sau „Te iubesc. Arati minunat. Ai puterea sa creezi si sa iti manifesti ceea ce iti doresti„. Imediat , asta iti va pune creierul pe rezonanta abundentei si a recunostinte. Iti va concentra toate gandurile pe lucruri pozitive din viata si nu negative. Poate ambele tipuri de ganduri vor fi prezente, dar vei avea de ales pe care sa le urmezi.

Asta nu inseamna sa te prefaci ca totul este perfect. Sa fi recunoscator nu inseamna sa te minti singur ca viata este roz si ca totul merge perfect. Recunostiinta este pur si simplu constientizarea lucrurilor pe care le ai. Ai… un acoperis deasupra capului? Un pat in care sa dormi? Mancare? Prieteni si familie cu care sa vorbesti? Atunci ai mult mai mult decat au unii oameni! Recunostinta este despre ce ai primit. Si ghici ce? Daca gandesti in felul asta vei atrage si mai multe lucruri in viata ta!

De exemplu, am dormit bine si am destul timp – doar daca esti recunoscator pentru aceste lucruri marunte iti va seta creierul catre abundenta si nu catre insuficienta. Iar daca te trezesti si te gandesti „Ce somn minunat am avut! Ma simt asa de bine si gata sa imi incep ziua. Am destul timp sa fac tot ce mi-am propus”, ziua ta va incepe cu o minte care va stii care sunt celelalte lucruri care iti sunt suficiente:

Am suficienta rabdare.
Am suficienta creativitate.
Am suficient timp sa mananc un mic dejun bun.
Am suficiente haine cu care sa ma imbrac.
Am suficienta apa ca sa fac un dus.

Din momentul in care iti concentrezi mintea pe lucrurile pe care le ai si nu pe cele care iti lipsesc, vei continua sa ai acest tip de ganduri in mod natural, de la sine. Te vei simti recunoscator pentru tot ce ai si nu suparat pentru tot ce nu ai. Poate sa fie putin dificil la inceput, dar sentimentul de fericire si implinire pe care il vei avea merita, asa ca nu mai conteaza cat e de greu.

Lasă un răspuns