Owen Cook( nascut pe 1 octombrie 1979, Canada) este cofondatorul faimoasei companii de dezvoltare personala Real Social Dinamics specializata( deocamdata) pe instruirea barbatilor in a fi mai increzatori, sociabili, atractivi si fericiti. Desi compania sa a trecut printr-un scandal media, fiind acuzati ca nu este etic ceea ce isi invata studentii, el si echipa sa au demonstrat integritate si intentii bune, continuand sa predea ceea ce, pana la urma, este foarte ajutator pentru clientii lor, dar si pentru cunostintele acestora.

Owen a dezvaluit ca in tinerete era foarte timid, depresiv si avea un caracter foarte slab. Pe langa asta, el presupune ca are o forma usoara a sindromului Asperger, ceea ce ii ingreuneaza empatizarea cu alti oameni. “Competentele sociale sunt cele mai grele lucruri pe care le-am invatat”, a spus el. Acum tine discursuri de pana la trei ore pentru care nu are nimic pregatit, in fata unei audiente generoase, fara a avea probleme. Poate parea greu de imaginat ca inainte nu ar fi avut curajul si capacitatea de a realiza ceea ce acum pare foarte natural la el.

S-a zbatut incredibil de mult pentru a ajunge la acest nivel si a invatat de la numerosi mentori in business, spiritualitate, sanatate etc. El tine seminarii in care impartaseste ideile ce pentru el au functionat, fiind mereu in cautarea a noi perspective pentru a fi mai eficient, mai atractiv, mai fericit. Iata cateva dintre ele:

owen cook demonstratie

     Inainte de a le enumera, trebuie mentionat ca motivul pentru care seminariile si programele lui Owen sunt de succes este acela ca el incearca sa schimbe cauza neimplinirii, nu efectele, prin a aduce la suprafata o problema uriasa: cu ce ne identificam noi. Nu are raspuns la intrebarea “cine sunt eu?”, insa dezvaluie tendinta de a ne identifica cu mintea, corpul, personalitatea noastra. El arata cum foarte multe dintre deciziile noastre sunt dictate de impulsurile corpului(  nevoia de placere sexuala, frica), egou( dorinta de a fi cel mai bun, de a fi iubit si recunoscut) si conditionarea sociala( nevoia de integrare) si incurajeaza sa ne distantam de acestea( fara a ne scinda de ele) pentru a capata o noua perspectiva asupra lucrurilor de unde creativitatea, increderea in sine, inteligenta si compasiunea izvorasc fara a depune un efort astronomic. Acest lucru se intampla pentru ca detasandu-ne de partea din noi care este guvernata de compulsiuni, incepem sa actionam autentic, autosabotajul nu mai apare si suntem capabili nu numai sa ne implinim dorintele, dar sa ii ajutam si pe ceilalti.

     In acelasi timp, ceea ce este fabulos la modul sau de gandire este ca scopurile sale “inalte”( a-i ajuta pe ceilalti, a fi mai cuprinzator) si cele “joase”( a face bani, a avea o viata sexuala splendida, a avea una dintre cele mai bune companii ) coexista si se intretin unele pe cealalte. Owen accentueaza ideea ca nu trebuie sa renuntam la nicio parte din noi in sensul ca nu este nimic neinregula cu dorinta de a avea succes in plan financiar( spre exemplu), insa trebuie sa provina dintr-o motivatie potrivita si realizata pe o cale prin care sa nu ii ranim pe cei din jur. El critica tendintele de a urma doar scopuri “inalte”( dictate de rationamentul ca banii, faima sau sexul sunt gresite) sau doar scopuri “joase”( dictate de pragmatism sau ignoranta), evidentiind faptul ca pentru a ne desavarsi, avem nevoie de toate, iar “scopuri inalte” sau “scopuri joase” sunt doar niste etichete; ce-i drept, unele te duc mai departe decat celelalte, dar asta nu inseamna ca este ceva neinregula cu ele.

1) Munceste cat mai implicat cu putinta.

Nu putem sa obtinem ceva daca nu lucram intens pentru acest lucru, invingand lenea seducatoare si frica nemiloasa in fiecare zi, caci acestea ne soptesc necontenit ca putem lasa deoparte obiectivele noastre pentru cateva minute, acestea transformandu-se in ore, apoi zile, luni si chiar ani daca nu evocam taria necesara sa ne contiunuam drumul. Nu am spus “cat mai mult cu putinta”, desi cantitatea este factor crucial, deoarece productivitatea  scade daca nu suntem bucurosi, iar canalizand toata atentia, aspiratia si creativitatea in ceea ce facem, putem avea succes.

2) Fii deschis la noi perspective.

Owen constientizeaza ca poate gasi un strop de intelepciune oriunde, de aceea este receptiv la diferite surse de unde invata sa traiasca din ce in ce mai bine. Printre mentorii lui se numara John Carlton, Eben Pagan, Eckhart Tolle, Tony Robbins si Glenn Ackerman. Paleta este foarte diversa, intrucat el vrea sa aiba succes pe toate planurile( fizic, financiar, spiritual, social etc.). Pentru a schimba ceva la noi trebuie mai intai sa ne schimbam paradigma la nivelul careia s-a schimbat problema, apoi vom actiona cu mai multa usurinta. Pentru aceasta, totusi, trebuie sa ne lasam egoul deoparte, sa fim sinceri si sa nu ii judecam pe cailalti care ne pot indruma. Trebuie sa discernem ceea ce aflam, insa nu ne putem da seama de fiecare data care este realitatea, de aceea cel mai sigur lucru este sa incerci si apoi sa analizezi rezultatele pentru a vedea daca functioneaza.

tai lopez si owen cook

3) Fii detasat de rezulate.

Paradoxal, in momentul in care nu mai tanjim dupa un lucru, atunci il obtinem. Nu se aplica in toate cazurile, insa atunci cand te focalizezi pe proces si nu pe rezultat, poti fi mai creativ, mai atent. Si chiar daca nu are efectul scontat si nu ajungi la destinatie, procesul ar trebui sa fie suficient pentru a te implini. Revenind la ceea ce am scris mai sus, daca ne incalcim in dorinta complusiva de a capata mereu un rezultat, nu vom puta accesa partile superioare din noi, drept care nu vom fi impliniti.

4) Fii proactiv, nu reactiv.

Aceasta invatatura merge mana in mana cu sfatul de a transcende conditionarea sociala. Trebuie sa fim capabili sa obtinem fericirea din interiorul nostru fara sa depindem de cei din jur. In cazul unei situatii dificile trebuie sa cautam solutii, iar daca esuam trebuie sa constientizam ca lumea nu se prabuseste. Este o tendinta puternica in mintea noastra de a “face din tantar armasar”. Odata ce ne calmam mintea si ne focalizam pe ceea ce putem controla in continuare, putem sa iesim din impotmoleala.

5) Fii prezent.

Starea de prezenta este una in care nu mai percem anxietate, frica sau presiune din exterior, ci un suvoi de intentii bune ce ne umple pe noi si pe cei din exterior. Lasand deoparte grijile pentru problemele proiectate in viitor si ranile din trecut, putem obtine aceasta stare.

6) Nu lua totul in serios.

Owen este adesea constient de absurditatea anumitor lucruri si de magnitudinea actiunilor sale, de aceea nu are incotro decat sa glumeasca si sa rada de numeroase situatii. Acest lucru il ajuta sa iasa din tendinta de a gandi mereu mecanic, ii stimuleaza creativitatea si ii creste carisma.

7) Ofera pentru a putea primi.

Dupa cum explica el, actul de primire porneste mai intai in interiorul nostru. Daca suntem intr-o stare de recunostinta si suntem doritori sa oferim, abia atunci putem primi ceva, altfel ramanem impenetrabili si nu se poate ajunge la noi. Desigur, vorbesc mai degraba despre lucruri abstracte, dar se aplica si in alte cazuri. In plus, gestul de a oferi fara a cere ceva la schimb de la cealalta persoana este automat rasplatit in interiorul nostru, starea de buna dispozitie, de prezenta, de iubire crescand. Conducandu-ne viata in acest fel, vom ajunge sa castigam in planurile superioare mai mult decat oferim, iar buna-vointa nu este trecuta cu vederea de catre ceilalti. Una din calitatile principale ale unui lider este aceea ca prioritatea sa e bunastarea celorlalti, apoi a sa. Ceilalti observa astfel de atitudini, iar daca sunt sincere, vor urma omul respectiv.

8) Focalizeaza-te pe abundenta, nu pe lipsuri.

Aceasta povata se leaga de cea precedenta, intrucat trebuie sa constiezam faptul ca pana la urma vom pierde tot ce am acumulat cand vom muri. De aceea atentia noastra nu trebuie sa salasluiasca in obsesiile de a pastra in posesie anumite lucruri, ci in locurile unde putem produce ceva. Aparenta ca lucrurile sunt putine, sarace i-a fermecat pe multi, insa adevarul e ca acei oameni nu sunt gata sa se detaseze de acele lucruri pentru a vedea abundenta de posibilitati, idei, aventuri etc.

9) Cultiva-ti singur increderea.

Owen subliniaza adesea ca viata ta este responsabilitatea ta, iar daca nu esti implinit, este vina ta. Increderea in sine nu este ceva ce apare instant, ci este precum un ogor de care trebuie sa ai grija. Doar cu timpul poti realiza lucruri marete, iar adevarata incredere in sine nu consta in ideea ca vei reusi mereu, ci in faptul ca tu vei fi in regula, indiferent cat de mult esuezi. El in continuare are parte de numeroase infrangeri, insa el continua neafectat( nu mereu, trece si el prin suisuri si coborasuri). De asemenea, nu are pretentii de la el sa fie perfect, ci incearca sa sa simta perfect cu el insusi.

Lasă un răspuns