Unul dintre cele mai controversate experimente ştiinţifice făcute vreodată este cel cuantic celor două fante. Pentru a afla dacă lumina este o particulă sau o undă, cercetătorii au decis să proiecteze câte un foton pe un panou sensibil la lumină. Între emiţător şi acest panou a fost introdusă o barieră ce conţinea două fante.
Dacă emiţătorul trimitea unde către panou, atunci acelea care reuşeau să treacă prin cele două fante se dispersau şi creau un tipar pe panou. 
Dacă emiţătorul trimitea în schimb particule către panou, atunci panoul arata alt rezultat.
Când au testat proiectarea unui fascicul de lumină, rezultatul era similar celui specific undelor. Cercetătorii au încercat apoi să trimită către panou câte un singur foton pe rând. Rezultatul a fost asemănător. Deja cercetătorii au depistat o incongruenţă în comportamentul luminii. Deşi fiecare foton era trimis separat de ceilalţi, era ca şi cum el ar fi ştiut că face parte dintr-un fascicul care ar arăta pe panou un anumit rezultat, aşa că îşi găsea locul pe panou unde s-ar fi regăsit dacă era trimis împreună cu ceilalţi fotoni.
Pentru a elucida misterul, cercetătorii au montat în dreptul fantelor câte un aparat ce indică dacă un foton traversa fanta căreia îi aparţinea dispozitivul.
Când au demarat din nou experimentul, cercetătorii au fost uluiți. În acest caz, rezultatul era asemănător cu cel al proiectării unor particule. Neştiind ce să mai creadă, unuia dintre ei i-a venit ideea să scoată din priză aparatele din dreptul fantelor, chiar dacă aveau dovezi că ele nu influenţau fizic rezultatul. Tiparul afişat pe panou era, din nou, cel specific particulelor.
Multă vreme oamenii de ştiinţă nu au putut explica acest fenomen.
După mai multe încercări de a înțelege fenomenul, oamenii de știință au reuşit să elucideze misterul, susţinând că însăşi căutarea conştientă de a afla rezultatul experimentului influenţa rezultatul acestuia. În cazurile în care nu au fost montate aparatele din dreptul fantelor, panoul era obiectul ce identifica comportamentul fotonilor. Până să ajungă la acesta, lumina nu are o natură fizică, ci este mai degrabă o sumă de posibilități. Când aceasta s-a întâlnit cu panoul, atunci lumina şi-a oprit comportamentul aletoriu şi fotonii au rămas în poziţii fixe, luând decizia de a exista în plan fizic o unică locație pe panou pentru fiecare foton în parte. Datorită aceestui lucru lumina părea a fi o undă.
Când au fost montate cele două aparate, atunci ele au devenit primul obiect ce identifica comportamentul fotonilor, astfel încât aceştia nu se mai comportau aleatoriu după ce treceau de punctul respectiv, întrucât decizia fotonilor de a-și alege o traiectorie era mai timpurie. Având o direcţie fixă, fotonul se comportă ca o particulă şi rezultatul de pe panou doar evidenţia acest fapt.
Erwin Schrödinger a creat un faimos experiment mental prin care întărește explicația acestui fenomen. Experimentul este acesta: Punem o pisică și un aparat într-o cutie pe care o sigilăm. Aparatul respectiv conține o substanță letală care în fiecare moment are o șansă de 50% să fie emisă și, deci, să omoare pisica. Până nu deschidem cutia să verificăm starea pisicii, ea este în același timp vie și moartă. Dacă deschidem cutia, forțăm universul să ia o decizie. Astfel, „curozitatea omoară pisica„.
Această explicaţie întăreşte concepţia că totul este interconectat, că există conștiință și că dimensiunea fizică nu este deloc ceea ce pare, acţiunea noastră de a percepe un lucru modificând natura acestuia.
Lasa un comentariu