Iluzia cosmică māyā

Se consideră că iluzia cosmică aparţine principiului feminin însă nu trebuie confundată şi nici considerată ca fiind o prelucrare a unui mit mai vechi al zeităţilor telurice – acestea având tot aspecte ale principiului feminin, deoarece acestea provin din culturile feminine. Când mă refer la iluzia cosmică māyā mă refer la o realitate feminină, la un nivel mult mai înalt şi aici iau în considerare polaritatea, polaritate ce este foarte importantă în orient şi în toate religiile care au şi o parte teoretică sau intelectuală în care se menţioneză despre un principiu masculin unic şi suprem: Dumnezeu, Shiva, Brahma, Sinele ş.a.m.d.

       ” Fără iluzie, nu există nimic; e straniu să afli taina realității în irealitate.”  Emil Cioran

Dacă toate acestea reprezintă Supremul Adevăr atunci echivalentul său feminin trebuie să fie Iluzia. Prezenţa iluziei (māyā) apare în toate aspectele religioase în primul rând ca o necesitate de a explica – altfel decât o face păcatul din Biblie – de ce dacă principiul spiritual Unic şi Suprem este Adevărul de ce noi nu îl cunoaştem? De ce nu avem acces la acest adevăr? Prin urmare “ de vină” pentru creerea ideii de separare este iluzia, iluzia cosmică. Ea a apărut ca o necesitate de a echilibra principiul masculin Ultim şi Suprem şi în al doilea rând de a explica relaţia lui cu Manifestarea şi cu Creaţia lui.

De altfel Dumnezeu se folosește de iluzie (māyā ) atunci când creează: dacă este vorba de creaţia elementelor poate să fie relativ ușor, dar dacă Dumnezeu vrea să creeze individualităţi şi aceste individualităţi ar fi conştiente că sunt cosubstanţiale cu Dupremul Divin atunci ele s-ar reîntoarce la Dumnezeu imediat. Şi nimeni nu ar mai învârti roata Dharmei, nimeni nu ar mai trăi în Manifestare pentru că nimeni nu ar mai crede în Manifestare pentru că nu ar percepe – o ca atare.

Practic māyā cred că este însăşi condiţia existenţei Universului, crearea Universului începe acolo unde dispare Adevărul suprem prin intermediul şi graţie lui Maya. Recunoştinţa pe care “noi trebuie să i-o purtăm” (iar principiul feminin nu este considerat ca fiind advers sau diabolic în tradiţiile orientale) se datorează faptului că, dacă în creştinism de exemplu principiul feminin este cel care corupe ex: Eva, cel care iniţiază păcatul, māyā se consideră ca fiind forţa creatoare a divinităţii faţă de care trebuie să fim recunoscători. Māyā are un al doilea rol, rolul de a-l testa pe căutătorul spiritual autentic dacă este destul de puternic pentru a trece dincolo de Maya, pentru a atinge realizarea spirituală.

Maya se manifestă la toate nivelurile, conceptul de iluzie optică era frecvent printre oamenii de ştiinţă în antichitate, însă māyā nu se referă la iluzia optică care există şi ea ca o simplă formă inferioară a iluziei cosmice (māyā) . Māyā se referă în special la minte şi la capacitatea de a percepe cu mintea (omul obişnuit fiind identificat în principal cu mintea) principiul spiritual suprem. Se poate spune că māyā este stratificată, iar în momentul în care ai depăşit o iluzie mai grosieră, dai de una mai subtilă şi tot aşa; acestea sunt tot atâtea etape ale căutătorului spiritual. Într-un fel māyā îl testează pe căutătorul autentic dacă acesta este merituos, prin efort, teste, încercări, antrenament, cunoaştere, să depăşească māyā pentru a ajunge dincolo de ea.

Opera magistrală a iluziei este aceea de a face fiinţele umane să creadă că ele sunt multiple când, de fapt, nu există decât o singură conştiinţă.

Această lume iluzie, nu este o lume iluzorie pentru noi oamenii. Pentru noi această lume este foarte reală, iar scopul este de a vedea că nu este de fapt reală. Cum am putea oare crede că este ireală ? Am auzit, am citit că această lume este māyā şi este foarte posibil ca mulţi dintre noi să fi reţinut acest lucru ca un papagal, de aceea fiecare face această afirmaţie foarte liber cum că lumea este iluzorie.

Eu de multe ori am ajuns să imi spun ca mă simt tulburată, ca am mintea tulburată, că am nevoie să mă liniștesc. Dar lumea este iluzorie! Dacă această lume este iluzorie cum poate fi mintea mea încordată? Nelinşitită? Presupun că dacă aş fi ştiut că lumea aceasta este iluzorie, această lume ar fi dispărut, iar o dată cu ea şi toată nefericirea. Dar mintea mea încă există, este acolo. Prin urmare, se pare nu este suficient ca eu să “ ştiu” că această lume este iluzorie.

Dimineaţa când somnul a dispărut şi o dată cu el a dispărut şi visul, te mai îngrijorează visul? Te mai îngrjorează faptul că în vis erai bolnav sau că ai murit? Atâta vreme cât ai visat, ai fost ingrijorat, erai bolnav, căutai un doctor, căutai medicamente. Dar dimineaţa, când nu mai eşti adormit şi când visul a dispărut, încetezi să mai fii îngrijorat. Acum ştii că a fost un vis şi că nu eşti bolnav.

Dacă cineva după un asemenea vis încă ar încerca să scape de acea boală din vis, ce ar însemna asta? Ar însemna că încă mai doarme, că încă mai visează. Pentru el visul este încă prezent.

Acest limbaj cum că lumea este iluzorie cred că s-a întipărit foarte adânc în mintea oamenilor, s-a fixat în centrul lor fals. Iar asta nu înseamnă evoluţie sau autenticitate. Am citit că Vedele, Upanişadele şi mulţi mari înțelepţi au afirmat de-a lungul timpului că lumea este iluzorie. Au răspândit acest lucru cu atâta putere, încât cei care dorm şi visează cred că sunt în stare de veghe. Întreaga lume este adormită, dar nefericirea oamenilor arată că lumea este reală, suferinţa noastră arată ca lumea noastră este reală.

Este imposibil de explicat māyā, chiar dacă nu ne putem abţine în a admite prezenţa sa. Prin urmare, sunt de părere că scopul în tot acest spectacol minunat desfăşurat de către māyā este de a te face să întrezăreşti realul, nu de a învăţa realul, ci de a – ţi trezi conştiinţa.